(sec-tec-elemente-zacamant)= # Poziția stratelor. Elemente de zăcământ ````{admonition} Intuiție :class: tip ```{include} ../casete/04_tectonica/tec_elemente_zacamant.md ``` ```` Rocile sedimentare ({numref}`Secțiunea %s `) sunt dispuse în **strate**: corpuri tabulare, delimitate de două suprafețe aproximativ paralele numite **suprafețe de stratificație**. Suprafața superioară este **acoperișul** stratului, cea inferioară **culcușul**, iar distanța dintre ele, măsurată perpendicular, este **grosimea reală** a stratului. Un strat depus într-un bazin sedimentar este, la origine, orizontal sau foarte slab înclinat (principiul orizontalității inițiale, {numref}`Secțiunea %s `); orice altă poziție este rezultatul deformărilor ulterioare. Poziția în spațiu a unui strat, ca a oricărui plan geologic (suprafață de stratificație, șistozitate, diaclază, plan de falie), se descrie prin **elementele de zăcământ** ({numref}`Figura %s `): - **direcția** (*strike*): linia de intersecție a planului cu un plan orizontal; se exprimă prin azimutul ei, adică unghiul măsurat în sens orar de la nordul geografic (0–360$^\circ$, sau, în notația mai veche, față de N și S, de exemplu N30$^\circ$E); - **înclinarea** (*dip*): unghiul $\alpha$ dintre plan și orizontală, măsurat în planul vertical perpendicular pe direcție (0–90$^\circ$); este unghiul maxim de pantă al suprafeței; - **sensul de înclinare** (*dip direction*): azimutul liniei de cea mai mare pantă, perpendiculară pe direcție; diferă de azimutul direcției cu $90^\circ$. ```{figure} ../figures/svg/tec-elemente-zacamant.svg :name: fig-tec-elemente-zacamant :width: 90% Elementele de zăcământ ale unui strat înclinat (bloc-diagramă): direcția, sensul de înclinare (azimut $120^\circ$), înclinarea $\alpha$, grosimea reală $d$, grosimea aparentă $d_v$ traversată de un foraj vertical și lățimea de aflorare $L$ pe o suprafață orizontală. ``` În practica geologică și geotehnică actuală poziția se notează prescurtat prin perechea *sens de înclinare/înclinare*, de exemplu **120/35**: planul înclină cu $35^\circ$ către azimutul $120^\circ$ (ESE), deci are direcția $30^\circ$ (sau $210^\circ$). Notația echivalentă prin direcție, în sistemul cadranelor, este N30$^\circ$E/35$^\circ$SE. Prima formă este preferată în programele de prelucrare a discontinuităților și în standardele de descriere a rocilor {cite:p}`SR_EN_ISO_14689`, pentru că elimină ambiguitatea privind sensul în care înclină planul. Cazurile particulare sunt: **stratul orizontal** ($\alpha = 0^\circ$, direcția nedefinită), **stratul vertical** ($\alpha = 90^\circ$, sensul de înclinare nedefinit) și **stratul răsturnat**, la care acoperișul stratigrafic (partea depusă mai târziu) se află sub culcuș, în urma unei cutări intense ({numref}`Secțiunea %s `); pe hărți, stratele răsturnate au un simbol distinct. Măsurarea elementelor de zăcământ se face în teren cu **busola geologică**, prevăzută cu clinometru; procedura este descrisă în {numref}`Secțiunea %s `. În foraje, orientarea suprafețelor se determină pe carote orientate sau prin diagrafii de imagine a peretelui găurii ({numref}`Capitolul %s `). Grosimea stratului măsurată pe o direcție oarecare, de exemplu în lungul unui foraj vertical sau pe o suprafață de teren orizontală, este o **grosime aparentă**, întotdeauna mai mare decât grosimea reală $d$. Pentru un foraj vertical care traversează un strat înclinat cu $\alpha$: $$ d_v = \frac{d}{\cos\alpha}, \qquad L = \frac{d}{\sin\alpha}, $$ (eq-tec-grosime-aparenta) în care $d_v$ este grosimea măsurată în foraj, iar $L$ este lățimea zonei de aflorare a stratului pe o suprafață orizontală ({numref}`Figura %s `). Neglijarea corecției din relația {eq}`eq-tec-grosime-aparenta` este o eroare frecventă în interpretarea forajelor: un strat de argilă cu grosimea reală de 2 m, înclinat cu $60^\circ$, apare într-un foraj vertical cu 4 m grosime, iar un strat traversat de o galerie perpendiculară pe direcție, în lungul liniei de cea mai mare pantă, apare cu grosimea $d/\sin\alpha$.