10.4. Vulcanismul și fenomene asociate#
Intuiție
În România, vulcanii nu mai erup, dar încă „respiră”: prin crăpături iese dioxid de carbon. Fiind mai greu decât aerul, gazul se adună în gropi și subsoluri. Singurul pericol vulcanic real pentru un șantier din Harghita este o excavație în care nu se poate respira.
Spre deosebire de tectonica activă a zonei Vrancea, tratată în Capitolul 7, vulcanismul din România este un fenomen încheiat sau aflat în stare de repaus prelungit, cu relevanță inginerească limitată, dar nu nulă. Lanțul vulcanic neogen–cuaternar Călimani–Gurghiu–Harghita, din Carpații Orientali, s-a format prin subducția și, ulterior, prin procesele post-coliziune asociate convergenței dintre placa Adria/Tisia–Dacia și placa Est-Europeană (Secțiunea 7.2.2), cu migrarea progresivă a activității vulcanice de la nord (Călimani, cca 10–7 milioane de ani) spre sud (Harghita, sub 1 milion de ani).
Cel mai tânăr aparat vulcanic al lanțului este Ciomadul (Csomád), la capătul sudic al Munților Harghita, ale cărui ultime erupții explozive, datate prin metoda radiocarbonului, s-au produs cu aproximativ 30 000 de ani înainte de prezent (Harangi et al., 2010). Studii geofizice și petrologice recente au identificat, sub Ciomadul, un sistem de rezervoare magmatice parțial topite, la adâncimi de ordinul a 8–20 km, ceea ce a repus în discuție posibilitatea unei reactivări viitoare a vulcanismului în această zonă, deși pe scări de timp geologice, nu inginerești (Harangi et al., 2015). Manifestările actuale ale acestui sistem rezidual sunt emanațiile de gaze – mofetele – concentrate în zona Ciomadul–Băile Tușnad–Covasna, cu debite semnificative de dioxid de carbon de origine magmatică (Kis et al., 2017), și numeroasele izvoare de ape minerale carbogazoase din Covasna și Harghita, alimentate de același sistem de degazare profundă. Evoluția vulcanologică detaliată a câmpului Ciomadul, cu formarea succesivă a domurilor de lavă și cu episoadele explozive care le-au însoțit, este descrisă de Karátson et al. (2022).
Din punct de vedere strict ingineresc, relevanța directă a vulcanismului neogen pentru proiectarea construcțiilor este redusă: nu există risc de erupție iminentă, iar rocile vulcanice (andezite, dacite) constituie, dimpotrivă, un teren de fundare și o sursă de piatră de construcție de bună calitate (Capitolul 11). Singura precauție tehnică reală privește emanațiile de mofete: acumularea de \(\ce{CO2}\), un gaz mai greu decât aerul, în excavații, subsoluri sau spații închise situate în vecinătatea zonelor de degazare activă poate crea atmosfere asfixiante, aspect ce trebuie verificat prin măsurători de gaz înainte de lucrări de excavare sau de foraj în aceste zone.